Cunoașterea Tăcută (OM 2006)

Atîrna cerul, de sus pămîntul
De sub rădăcini, agăţat de glie,
În funie dreaptă întinsă-i zarea
Şi prinde-n colţ de cer văzduhul.

Îndreptat e ne-rostitul de necrezut, 
Descătuşat e ne-vorbitul dăscălit,
...departe de tot...
Acolo unde înţelepţii se aşează 
La veacul de somn.

În urmă şi-a urmat chemarea
În umbră i-a fost mereu zarea.
...departe de tot...
Acolo unde toate gîndurile mor...

Să lăsăm cuvîntul să doarmă ...
Lipsind de vorbe, mută-i mintea,
Senină-i fruntea...

Gînduri curg, şi acoperă lumea,
Ghem de fire înnodate, 
Se în-coardă şi a-coardă
În tot ce-i fals şi nu vibrează.

Cînd făcutul nefăcut, 
Ce-a trecut prin netrecut
zăcut şi-a petrecut
Prin făr’ de loc,
În făr’ de vreme...

Ochii înceţoşaţi şi tulburi, 
De-o mare de semne,
Ce-n van presară înfăţişare,
Înecînd privirea
Şi-nrobind vederea 
De a sa lucire.

Să lăsăm cuvînt să doarmă,
Oblojindu-şi lumea-i surdă... 
Îndărăt de oarbe semne 
Rînduiască peste timpuri 
Cu tîlc rostit şi tăinuit, 
Iscălit în chemări de veghe
Pînă-n cea din urma moarte.

Şi unde vara cade într-o joi
Acolo eu o să mor
Ori buni, ori răi, tot un mormînt!
În vînt…